Sistemul de Aparare
Arhitectura sistemelor de apărare
Dacă analizăm strict prin prisma documentelor militare declasificate, motivul pentru care nu a existat o „unire” între Est și Vest este mult mai pragmatic și ține de arhitectura sistemelor de apărare.
Iată de ce, conform documentelor, colaborarea a fost imposibilă:
1. Obiectivul era „Sursa”, nu „Fenomenul”
Pentru un ofițer de stat major din perioada Războiului Rece, orice pătrundere neautorizată în spațiul aerian nu era tratată ca o problemă științifică, ci ca o breșă de securitate.
- În Est: Documentele arată că orice „țintă cu evoluție specială” era imediat suspectată a fi o platformă de cercetare NATO (baloane de spionaj la mare altitudine sau avioane tip U-2/SR-71).
- În Vest: Orice semnal radar atipic deasupra Europei de Vest era bănuit a fi o nouă metodă de bruiaj rusească menită să orbească radarele de avertizare timpurie.
- Frecvențele de lucru ale radarelor lor.
- Rezoluția și distanța maximă de detecție.
- Unghiurile moarte ale acoperirii radar.
- Timpii de reacție ai interceptoarelor.
- În documentele din Est (precum cele ale unităților de radiolocație), raportul se oprea la eșalonul superior. Ofițerul de la stația radar raporta ce vedea, dar nu primea niciodată feedback despre ce a fost acel obiect.
- În SUA, proiecte precum Blue Book au fost folosite parțial ca un paravan public, în timp ce datele tehnice „grele” (semnăturile radar și datele de telemetrie) erau direcționate către divizii care nu aveau nicio obligație de raportare către public sau către alte state.
- Competiția, nu colaborarea: Cine punea mâna primul pe o tehnologie care permitea viraje la 90 de grade la Mach 5 câștiga automat dominația mondială. Documentele arată că armatele se aflau într-o cursă contra-cronometru una împotriva celeilalte, nu într-un efort comun de salvare a planetei.
Concluzia documentelor: Niciuna dintre părți nu dorea să împărtășească datele, de teamă să nu dezvăluie inamicului cât de „orb” este propriul sistem de radar în fața acelor ținte.
2. Secretizarea din rațiuni de „Capabilitate de Detectare”
Aceasta este miza reală a secretizării. Dacă Pentagonul ar fi trimis date către Moscova (sau invers), ar fi dezvăluit automat:
A comunica despre aceste „anomalii” însemna să-ți pui pe tavă tot manualul de operare al apărării antiaeriene. Documentele declasificate din ambele tabere confirmă că protejarea acestor parametri tehnici era mai importantă decât înțelegerea naturii obiectului.
3. Doctrina „Fragmentării Interne”
Chiar și în interiorul aceleiași țări, informația nu circula liber.
4. Lupta pentru „Primul Contact Tehnologic”
Există indicii în rapoartele de ambele părți că se spera la o captură. În momentul în care un obiect era detectat, prioritatea era interceptarea pentru a forța aterizarea sau pentru a colecta orice resturi materiale (debris).
Comments
Post a Comment